Președintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, are în staff-ul său un român pe care îl consideră de încredere. Este vorba despre Bogdan Boerean, bucătarul-șef de la reședința lui Trump din Mar-a-Lago.
Originar din Cluj, el a început să lucreze pentru Trump încă de acum 19 ani, acesta fiind, de altfel, primul loc de muncă al lui Bogdan în Statele Unite ale Americii.
Bogdan este bucătar de profesie, iar printre îndatoririle sale de la Mar-a-Lago se numără prepararea mesei pentru petrecerile fastuoase ale lui Donald Trump, dar și ale familiei și apropiaților acestuia, arată Antena3.
CITEȘTE ȘI: CUM ARE DE GÂND DONALD TRUMP SĂ OPREASCĂ RĂZBOIUL DIN UCRAINA. MĂSURILE LUI ÎL VOR BUCURA PE VLADIMIR PUTIN
Bogdan Boerean, în acest moment, organizează seară de seară acele mese fastuoase, atât pentru familia Trump, cât și pentru apropiații acestora. El are în subordinea lui o echipă de 70 de oameni, pentru că uriașul domeniu al familiei are nu mai puțin de trei bucătării, 130 de camere și o suprafață totală de 6.000 de metri pătrați.
Românul Bogdan Boerean spune că jobul pe care îl are la somptuoasa vilă a familiei Trump îi aduce satisfacție. El mărturisește că se simte foarte bine acolo, mai ales datorită faptului că membrii familiei președintelui ales sunt destul de apropiați de angajații uriașului domeniu.
Românul și-a început cariera direct la Mar-a-Lago, iar astăzi conduce o echipă de 70 de angajați și gestionează toate detaliile culinare ale evenimentelor fastuoase organizate pentru familia Trump și invitații lor.
Mar-a-Lago este o proprietate impunătoare, întinsă pe 6.000 de metri pătrați și având aproape 130 de camere.
Vicepreședintele Kamala Harris, candidatul Partidului Democrat, l-a sunat miercuri pe adversarul său republican, Donald Trump, pentru a-l felicita după victorie.
Donald Trump va deveni astfel cel de-al doilea președinte din istoria Statele Unite cu două mandate neconsecutive la Casa Albă. Singurul care a mai reușit acest lucru a fost democratul Grover Cleveland, care a fost ales președinte în 1884 și în 1892.
CITEȘTE ȘI: CASA ALBĂ E A LUI TRUMP, DAR HOLLYWOOD-UL SE PRĂBUȘEȘTE! CE CELEBRITĂȚI PĂRĂSESC AMERICA DIN CAUZA LUI